Medierea în România
Medierea este o procedură reglementată, activitatea de mediere fiind exercitată de mediatori autorizați în condițiile Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. Pe lângă procedura reglementată de această lege, există posibilitatea apelării la o procedură de mediere instituționalizată, sub auspiciile unui centru ADR, cu mediatori specializați în dispute comerciale și autorizați de respectivul centru, așa cum este medierea administrată de Centrul Internațional pentru ADR al Camerei de Comerț Internaționale (ICC), cu sediul la Paris.
Pe calea medierii, părțile se angajează într-un dialog tripartit, în cadrul procedurii putând avea loc discuții atât direct între părți, cât și între fiecare parte și mediator. În cadrul procedurii, se poate solicita punctul de vedere al unui specialist, expert tehnic sau jurist, în vederea determinării faptelor sau a lămuririi unor aspecte neclare sau controversate.
Mediatorul trebuie să acționeze neutru și imparțial, coordonând negocierile între părțile aflate în conflict; mediatorul nu poate face aprecieri cu privire la fondul disputei și nu poate impune o soluție în cauză.
Medierea se finalizează printr-un proces-verbal, care constată ajungerea la o înțelegere (parțială sau totală) ori eșecul medierii. Potrivit Legii nr. 192/2006, înțelegerea părților poate fi formalizată printr-un acord scris, ce poate fi redactat chiar de mediator. Acordul încheiat în urma medierii, atestat de avocat sau notar, este titlu executoriu potrivit legii.
Deși medierea are caracter pur facultativ, aceasta are ca specific faptul că, în anumite condiții, judecătorul poate solicita părților în cursul unui litigiu să se prezinte la o ședință de informare privind avantajele medierii. Această ședință este gratuită.
