Obiectivele asociației

Obiectivele asociației


a) formarea profesională continuă a avocaților, a mediatorilor, lichidatorilor judiciari, consilierilor juridici, ale membrilor profesiilor liberale sau ai altor profesii conexe sectorului justiție;
b) organizarea de servicii de arbitrat, conciliere, mediere, expertize contractuale și arbitrale interne cât și internaționale, oferind părților interesate, la cerere, evaluarea prealabilă având ca obiect oportunitatea și fezabilitatea demarării unei proceduri arbitrale, informarea acestora asupra aplicării dreptului și procedurilor în cazuri concrete și formarea unei jurisprudente unitare și pertinente, prin sprijinirea și schimbul de informații cu o instituție de arbitraj permanent, înființată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, desfășurându-și activitatea în baza principiilor legalității, publicității și transparenței, egalității în drepturi a tuturor membrilor, liberei exprimări a opiniei de către toți membrii și accesul lor la orice informație ce ține de activitatea CAJI.
c) apărarea independenței, imparțialității și reputației profesionale a arbitrilor, a tribunalelor și camerelor arbitrale;
d) promovarea domeniului jurisprundenței arbitrale și alte domenii alternative conexe justiției (conciliere, mediere, etc.) precum și asigurarea condițiilor necesare pentru optimizarea acestor activități;
e) apărarea reputației și independenței profesionale a membrilor săi în raporturile cu autoritățile publice, organismele specializate, precum și cu alte persoane fizice și juridice din țară și din străinătate;
f) dezvoltarea cooperării cu autoritatile publice, pentru eficientizarea procesului decizional și promovarea democrației participative, precum și pentru optimizarea cadrului instituțional în domeniul jurisprundenței arbitrale, contribuția la extinderea și perfectionarea cadrului legislativ ce reglementează relațiile în domeniul jurisprundenței arbitrale și în alte domenii alternative conexe justiției;
g) eliminarea și efectelor negative și neajunsurilor care apar în cadrul procesului arbitral, asigurarea calității actului justiției arbitrale și a nivelului de profesionalism și de responsabilitate a participanților procesului arbitral;
h) cooperarea cu autoritățile publice române și străine pentru eficientizarea procesului decizional și promovarea democratiei participative, precum și pentru optimizarea cadrului instituțional în domeniul jurisprudenței arbitrale.
i) dezvoltă și promovează aplicarea procesului arbitral sub toate formele sale de toate persoanele interesate, fără nici un fel de discriminare pe motive politice, religioase, rasiale, de naționalitate, sex, vârsta etc., conform prevederilor de la art.541 la art.621 și de la art.1110 la art.1132 din Codul de Procedura Civilă, conform tratativelor internaționale de arbitraj și/sau a acordurilor bilaterale internaționale care privesc arbitrajul în toate formele sale.
j) organizează întruniri, ședințe deschise, adunări, lecții, seminare, conferințe pentru examinarea problemelor și chestiunilor aferente procesului arbitral;
k) editeaza publicații de specialitate și difuzează, inclusiv prin intermediul mass-media, informații necesare pentru promovarea profesiei de arbitru și a imaginii proprii;
l) încheie contracte cu terții în vederea realizării scopurilor Asociației;
m) elaborează Codul de bune practici, normele privind activitatea și conduita etică a arbitrilor și participanților procesului arbitral, materiale metodice, ghiduri și îndrumări pentru participanții procesului arbitral, acte interne ce pot fi difuzate în folosul arbitrilor incluși în listele tribunalului de arbitraj instituționalizate intern;
n) elaborează și înaintează spre examinare autorităților publice după competență, propuneri privitoare la modificarea sau extinderea cadrului legislativ în domeniul jurisprudenței arbitrale;
o) analizează și generalizează practica arbitrală de soluționare a unor categorii de litigii, precum și practica judiciară în domeniul respectiv;
p) asigură buna desfașurare a activității arbitrilor și a participanților în procesul arbitral;
r) asigură formarea și perfecționarea profesională continuă a practicienilor în domeniul arbitral;
s) organizează cursuri de instruire pentru participanții procesului arbitral;
t) apără reputația și independența profesională a membrilor săi în raport cu autoritățile publice, organismele specializate, precum și cu alte persoane fizice și juridice din țară și din străinatate;
u) reprezintă și apără drepturile și interesele membrilor fondatori și a membrilor CAJI, acordă sprijin și asistență de specialitate, inclusiv pe linia coordonării și îndrumării activității acestora;
v) colaborează cu asociațiile profesionale din țară și din străinătate;
x) asigură baza materială corespunzătoare pentru susținerea procesului arbitral; 
z) îndeplinește alte obiective și atributii ce decurg din lege și reglementările interne și internaționale în domeniu.

Scroll to Top