Scopul asociației
CAJI are ca scop, formarea profeșională continuă a avocaților, a mediatorilor, lichidatorilor judiciari, conșilierilor juridici, ale membrilor profesiilor liberale sau ai altor profesii conexe sectorului justiție, organizarea de servicii de arbitraj, conciliere, mediere, expertize contractuale și arbitrale interne cât și internaționale, oferind părților interesate, la cerere, evaluarea prealabilă având ca obiect oportunitatea și fezabilitatea demarării unei proceduri arbitrale, informarea acestora asupra aplicării dreptului și procedurilor în cazuri concrete și formarea unei jurisprudențe unitare și pertinente, prin sprijinirea și schimbul de informații cu o instituție de arbitraj permanent, înființată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, desfășurându-și activitatea în baza principiilor legalității, publicității și transparenței, egalității în drepturi a tuturor membrilor, liberei exprimări a opiniei de catre toți membrii și accesului lor la orice informație ce ține de activitatea CAJI.
Scopul CAJI îl reprezintă și apărarea independenței, imparțialității și reputației profeșionale a arbitrilor, a tribunalelor și camerelor arbitrale, promovarea domeniului jurisprundenței arbitrale și alte domenii alternative conexe justitiei (conciliere, mediere, etc.) precum și asigurarea condițiilor necesare pentru optimizarea acestor activități, apărarea reputației și independenței profesionale a membrilor săi în raporturile cu autoritățile publice, organismele specializate, precum și cu alte persoane fizice și juridice din țară și din străinătate, dezvoltarea cooperării cu autoritățile publice pentru eficientizarea procesului decizional și promovarea democrației participative, precum și pentru optimizarea cadrului instituțional în domeniul jurisprundenței arbitrale, contribuirea în extinderea și perfecționarea cadrului legislativ ce reglementează relațiile în domeniul jurisprundentei arbitrale și în alte domenii alternative conexe justitiei, elimînarea și efectelor negative și neajunsurilor care apar în cadrul procesului arbitral, asigurarea calității actului justitiei arbitrale și a nivelului de profesionalism și de responsabilitate a participanților procesului arbitral.
În vederea realizării acestui scop, CAJI va păstra regulamentul arbitrajului, redactarea de membri de arbitraj al "TRIBUNALULUI de ARBITRAJ INSTITUTIONALIZAT si CONCILIERE, INTERN si INTERNATIONAL“, va edita broșuri privind activitatea arbitrajului instituționalizat intern și international, va asigura păstrarea în bune condiții a arhivei, bibliotecii și registraturii arbitrajului instituționalizat intern și international, sprijinind astfel desfășurarea acestei activități ; va asigura protecția drepturilor și intereselor membrilor săi; va reprezenta și va apara drepturile și interesele profesionale, economice, sociale ale CAJI și a membrilor săi în autoritățile publice de toate nivelurile, în instanțele judecătorești și în raporturile cu terții; va accorda servicii juridice pentru reprezentarea drepturilor și intereselor membrilor săi în fața autorităților publice, inclusiv în instanțele judecătorești și în alte entități publice sau private;Va fonda mijloace de informare în masă proprii și să se folosească, în modul stabilit, de cele de stat și/sau publice, sa exprime public, în mijloacele de informare în masă, poziția asupra proiectelor de acte legislative și alte acte normative aferente procedurilor de arbitraj ; va desfășoara activitate editorială și va difuza liber informația despre activitatea sa.
Totodată pentru realizarea scopurilor propuse CAJI are dreptul să:
- promoveze reprezentanții săi în autoritățile publice de toate nivelurile;
- participe la elaborarea proiectelor de programe privind dezvoltarea social-economică, proiectele de legi și de alte acte normative în domeniul procedurilor de arbitraj și în alte domenii conexe justiției și să conteste, în modul stabilit, actele normative care lezează interesele CAJI și a membrilor săi;
- încheie contracte în numele său, sa achiziționeze și să producă bunuri în conformitate cu scopurile statutare;
- organizeze și să participe la concursuri naționale și internaționale în vederea obținerii de comenzi sociale și donații din partea statului, precum și în vederea obtinerii de granturi și burse de la alte țări, de la fundații naționale, străine și internaționale;
- încheie cu persoanele fizice și juridice acorduri bilaterale și multilaterale de colaborare, precum și de prestare de servicii în vederea realizarii scopurilor și sarcinilor statutare;
- creeze entități, organizații, asociații, uniuni cu drept de persoana juridică și să fondeze institutii de arbitraj cu respectarea dispozițiilor de strictă reglementare cuprinse în Codul de Procedura Civilă;
- achiziționeze bunuri mobile și imobile necesare pentru desfașurarea activității și asigurarea bunei funcționări a CAJI;
- investească mijloace financiare libere în activități comerciale pentru a-și majora fondurile sale fînanciare;
- colaboreze cu autorități publice de la toate nivelurile în vederea stabilirii și implementării eficiente a politicilor și a cadrului de reglementare a activității de arbitraj;
- asigure instruirea și perfecționarea profesională continuă a arbitrilor;
- contribuie la implementarea bunelor practici și la dezvoltarea continuă a profesiei de arbitru;
- să exprime opinia și să înainteze propuneri autorităților publice centrale și celor locale privind adoptarea de către acestea a deciziilor legate de arbitraj;
- sa dezvolte studii si programme de cercetare si educatie relevante pentru beneficiarii sai, campanii si programe de advocacy, in colaborare cu institutii publice, companii, organizatii neguvernamentale, altele.
CAJI participă în mod obligatoriu și nemijlocit la soluționarea problemelor ce țin de reglementarea activității de arbitraj și acționează pentru asigurarea reputației și autorității profesiei de arbitru.